Atunci când încerci să repari o relație și o faci pe jumătate, faci mai rău decât dacă nu încerci deloc.

David vrea să repare relația cu Absalom, după trei ani de tăcere. La insistențele lui Ioab, îl cheamă acasă pe Absalom, dar nu vrea să stea de vorbă cu el. După încă doi ani, Absalom explodează: „Pentruce m’am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo. Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.”
Reușim să greșim la fel ca David, în relațiile noastre, atunci când:

• credem că putem să iertăm chiar dacă nu uităm
• credem că dacă nu facem rău cuiva, înseamnă că îi facem bine, că îl iubim
• credem că toleranța suplinește nevoia de acceptare și comunicare
• credem că a da o lecție cuiva este mai important și îl ajută mai mult decât a-l ierta
• credem că dacă ne împăcăm de ochii lumii, iar lumea vede din afară o relație „normală”, nu mai contează ce simte cel de lângă noi